Acasă STIRI GARDA DE COASTĂ: 126 DE PERSOANE SALVATE DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ ROMÂNI...

GARDA DE COASTĂ: 126 DE PERSOANE SALVATE DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ ROMÂNI AFLAȚI ÎN MISIUNE FRONTEX ÎN GRECIA

128
0

Polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune FRONTEX în cadrul Operațiunii Maritime Comune ‘POSEIDON 2017’, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Egee, 126 de persoane, dintre care 41 de copii și 26 de femei, care se aflau pe două ambarcațiuni gonflabile ce riscau să se scufunde. De la începutul anului, polițiștii de frontieră români, aflați în misiune Frontex în Grecia, au salvat peste 1.400 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.
La sfârșitul săptămânii trecute, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operațiunii Comune ‘POSEIDON 2017’, coordonată de Agenția FRONTEX, a identificat, pe timpul unei misiuni specifice de patrulare desfășurate în Marea Egee, două ambarcațiuni gonflabile, supraîncărcate cu persoane.

După evaluarea situației și având în vedere supraaglomerarea ambarcațiunilor și riscul de a se scufunda, polițiștii de frontieră români au demarat acțiunile de salvare.
La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 126 persoane, 41 de copii, 26 de femei și 59 de bărbați.

Polițiștii de frontieră le-au oferit persoanelor salvate asistență, hrană și apă, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranță în Portul Chios și predate autorităților elene pentru stabilirea identităților acestora și efectuarea procedurilor specifice (asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).

Menționăm faptul că Operațiunea ‘Poseidon 2017’, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here