Acasă STIRI UNIUNEA EUROPEANĂ: MAREA BRITANIE ESTE ÎMPOTRIVA EU PORT SERVICES REGULATION

UNIUNEA EUROPEANĂ: MAREA BRITANIE ESTE ÎMPOTRIVA EU PORT SERVICES REGULATION

429
0
Sursă poză: Identitatea Românească

Industria portuară este una vitală pentru economia Marii Britanii acesta fiind nevoită să își extindă comerțul international pentru a putea ajuta economia țării într-un moment delicat. Porturile din Marea Britanie s-au angajat să se asigure ca Brexitul va fi unul de succes nu numai pentru industria portuară, ci pentru întreaga țară și își doresc o colaborare cu Guvernul pentru a putea dezvolta politici ce vor sprijini comerțul.

EU Port Services Regulation(PSR) a intrat în vigoare 24 martie într-un moment delicat pentru Regatul Unit care la sfârșitul lunii martie va declanșa articolul 50 pentru a putea începe negocierile în ceea ce privește ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Porturile din Marea Britanie se află în centrul rețelei pan-europene și vor continua să joace un rol foarte important în facilitarea comerțului european chiar și după părăsirea Uniunii Europene. Este important ca eficiența acestui sistem să rămână intactă indiferent de rezultatul final al negocierilor Brexit.

Este de așteptat ca PSR să ușureze intrarea pe piață a noilor furnizori creând condiții echitabile și reducerea incertitudinilor juridice pentru porturi, furnizorii de servicii și investitori, dar Marea Britanie a făcut lobby constant împotriva noului regulament.

Noile norme vor asigura transparența tarifelor portuare și finanțarea publică a porturilor. Acest lucru ar duce la o mai bună utilizare a fondurilor publice și aplicarea corectă a normelor UE în domeniul concurenței în porturi.

“Lucrăm în mod activ cu guvernul britanic pentru a asigura cel mai bun rezultat post-Brexit pentru industra portuară.”, a declarat Richard Ballantyne, director executiv British Port Association (BPA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here