Acasă STIRI CHESHIRE, LAS PALMAS, GRAN CANARIA: DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE LUPTĂ CU FOCUL, FUMUL...

CHESHIRE, LAS PALMAS, GRAN CANARIA: DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE LUPTĂ CU FOCUL, FUMUL ȘI GAZELE PE MARE

199
0

Bibby Line Limited, proprietarii vrachierului Cheshire au raportat situația actualizată a navei care de doua saptamani se confrunta cu un incendiu in magaziile de marfa.

Vasul încărcat cu îngrășăminte (nitrat de amoniu) naviga în Atlantic din Norvegia spre Thailanda unde urma să descarce. În data de 13 august când se afla la sud de Las Palmas a raportat un posibil incendiu în magaziile de marfa patru si cinci, cauzat cel mai probabil de o reacție chimică. Cu toate ca nu au fost raportate foc sau fum vizibile, navei i s-a interzis să se apropie de portul Las Palmas unde se intenționa sa se facă bunkerarea. Ulterior, in dimineața zilei de 14 august nava a raportat o explozie în magazia nr.4. Cei 24 de membri ai echipajului au fost evacuați de urgență și transportați în siguranță de elicoptere spaniole SAR. Întreg echipajul a plecat spre casa cu excepția secundului care a rămas să asiste operațiunile de salvare.

Autoritățile spaniole au fost informate despre situație și au oferit asistență. De asemenea, producătorul mărfii a trimis patru reprezentanți la Las Palmas pentru a găsi soluții de răcire a încărcăturii iar Resolve Marine a fost desemnata pentru a rezolva problema încărcăturii. Un remorcher de rezervă de la SASEMAR a rămas să asiste nava ce plutea în derivă în direcția sud-vest, departe de țărm. Deși echipele de intervenție au fost in permanență lângă nava, ambarcarea la bordul navei nu s-a reușit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a căldurii și gazelelor arse generate de magaziile afectate.

In data de 21 august remorcherul Red Sea Fos asistat de VB Hispania si escortați de vasul SASEMAR Miguel de Cervantes au reușit să transporte vrachierul Cheshire la aproximativ 50 de mile marine sud-est de insula Gran Canaria.

O săptămână mai târziu, ultimul raport menționează că toate cele cinci magazii s-au răcit și se crede că procesul de descompunere s-a finalizat, în prezent nemaiexistând vapori toxici sau fum proveniți din navă. Încercările de ambarcare la bordul navei în vederea evaluării situației, programate Duminica 27 august, au fost din nou sortite eșecului din cauza condițiilor meteorologice neprielnice.

Planul de acum înainte este de a obține o sursă suplimentară de curent pentru a alimenta vinciul și pompa de incendiu de urgență și de a stabili o conexiune la pupa pentru remorcare de urgență. Următorul pas este de a se asigura siguranța la bord, ceea ce implică eliberarea gazului din încăperi, camera mașinilor și puntea principală. Echipele de intervenție au primit din partea autorităților spaniole permisiunea pentru a aduce nava mai aproape de țărm, dar nu mai puțin de 12 mile marine, ceea ce ar face sarcina mai ușoară.

Deși au trecut mai bine de două săptămâni de la declanșarea incidentului, echipele de intervenție nu au reușit să urce la bordul navei nici până în prezent. O noua încercare se va face in cursul zilei de luni, 28 august 2017.

sursa foto: Marinetraffic.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here