Logistec Corp, un furnizor din Montreal al serviciilor de manipulare a mărfurilor și furnizor al serviciilor logistice portuare în estul Americii de Nord, a achiziționat compania americană Gulf Stream Marine Inc., operator de terminale maritime și companie de manipulare a mărfurilor.
Cu sediul central în Houston, Texas, Gulf Stream Marine este un lider în operațiunile de manipulare a mărfurilor, operațiuni de transport și operațiuni in terminale în zona U.S. Gulf Coast. Pentru anul 2017, compania mamă a Gulf Stream Marine, GSM Maritime Holdings, a generat venituri de 68,7 milioane USD (aproximativ 87,7 milioane de dolari canadieni).
Logistec a achiziționat Gulf Stream Marine pentru aproximativ 83,9 milioane de dolari canadieni (65,7 milioane USD) în numerar. Vânzătorul este compania americană de capital privat CapStreet Group, care a recapitalizat Gulf Stream în 2012.
Logistec a declarat că acordul extinde rețeaua de terminale din SUA și oferă o poziție solida în regiunea US Gulf Coast. Această achiziție reprezintă de asemenea o expansiune majoră a rețelei de terminale din SUA a canadienilor de la Logistec. Cu cele 10 terminale ale Gulf Stream Marine în 5 porturi, activitatea Logistec acoperă acum 58 terminale în 35 de porturi din America de Nord.